Tot eu, aceeasi viata, alte griji, probleme si alte trairi. E ora 3 dimineata, si in loc sa dorm ca un om normal, rumeg ganduri si incerc sa intorc pe dos ultimii ani din viata. Unde am gresit, ce am vrut, ce am facut, unde am esuat si de ce, iar lista poate continua. Ma simt plina de frustrare, durere… simt cum ma sufoc, o senzatie de care nu pot scapa. E nodul ala din piept care ma face sa paralizez psihic si fizic.
Gandurile ne imbolnavesc, dar oare care ar fi remediul acestei boli? Cand unii incearca sa ne spele creierul si sa facem ca ei, ratiunea noastra se coace si ne face sa ne dorim anumite lucruri in viata, dar cat de mult conteaza? Toti vrem fericire, familii, cariere si o viata lipsita de griji… si cu toate astea eu ce vreau?!
Vreau ca zgomotul din capul meu sa inceteze, sa nu mai aud ce vor altii si sa nu aud ce imi doresc eu. Vreau sa inchid ochii si sa plang, dar sa ajung sa imi sece lacrimile o data pentru totdeauna. Vreau sa ma ascund pentru o saptamana sub patura, sa aud pe fundal muzica aia lenta, haotica, topaitoare amestecata cu un amalgam de miresme de betisoare parfumate si somn aducator de vise dulci. Vreau sa zac mangaind blana companionului meu torcator, sa visez cu ochii deschisi, sa rad si sa ma impac cu mine. Sa cadem impreuna de acord ca asa nu se mai poate. Niciun medic nu ne poate ajuta sa ajungem la o intelegere, nicio persoana nu ne poate face sa schimbam ceva batand din palme dupa propria dorinta. Vreau sa am in fata un sevalet, sa pictez cu mana goala dealuri si campii pe care ma vad alergand in vise, sa simt vopseaua pe piele, pe degete, pe chip, sa simt culoare si veselie. Sa pictez melancolia in culori vesele si poate ca am astupa impreuna haul asta negru ascuns. Vreau sa zambesc cu adevarat, si nu cu falsitate. Sa dansez cu bucurie pe versurile unei poezii compusa de inima mea, sa alunec pe o frunza de toamna, sa cad si sa rad de nazbatia mea. Vreau sa alerg pe strazile pustii in timp ce afara ploua, sa ma opresc si sa admir stropii grei ce imi mangaie pielea… sa simt fiori pe dinauntru si sa ma dau alene intr-un leagan admirand cerul minunat si luna alba… luna care mi-a auzit soaptele noapte de noapte, cea care mi-a stiut toate secretele. Vreau sa trag draperiile sa fie bezna, sa imi pun castile si sa dansez fara sa duc grija ca cineva ma va vedea si va rade de mine. Vreau sa nu ma mai ascund sub o masca de cosmetice, vreau sa fiu eu si sa respir aerul pur prin toti porii. Vreau sa ratacesc pe fiecare carare a mintii mele, sa eliberez toate spiritele ascunse in cotloane, sa le las sa treaca prin mine si sa ne spunem adio cu un zambet dulce pe buze. Oare asa m-as desparti cu adevarat de trecut? Oare, uitandu-ma in trecut as realiza ca libertatea, iubirea si iertarea de sine aduc pacea sufleteasca? Oare facand ca toate aceste dorinte sa prinda contur, m-as vedea mai mult cu zambetul pe buze si mi-as vedea eul interior zburdand si dansand ca un copil vesel cu o acadea imensa in manute?
Oare acceptand trecutul, iertand prezentul si traind pasnic viitorul, as reusi sa ma purific si sa fiu un tot? Oare as reusi sa vars primele lacrimi de fericire care stau incatusate in ochii mei? Oare as auzi cantecul dulce al fericirii si bataile frenetice ale fericirii? Oare m-as auzi fredonand cantecele vietii, al acceptarii si iertarii de sine? Probabil ca da… dar oare as auzi in cei din jur cantecele de iertare? Se intuneca totul, emotii si ganduri, privirea si sufletul… oare cei din jur ma vor ierta ca in toti anii astia i-am ranit? Oare ma vor mai lasa sa ii tin de mana si sa ii admir cum trec prin toate etapele fericirii, sau oare ma vor renega? Oare ne vom accepta unii altora strigatul de ajutor sau vom inchide portile in incercarea de a nu ne intoxica? Oare ce vom face? Oare ce voi face?
Tigara mi s-a stins singura in scrumiera, nodul din gat pare sa fi disparut odata cu eliberarea mea pe foaie a tuturor celor ce m-au tinut prizoniera atat amar de vreme. Sunt eu si totusi alta, in suflet, in privire si ceea ce vad in oglinda. Imi mangai obrajii, ochii, tenul brazdat de trecerea anilor, parul razvratit, cobor pe gat, pe umeri..e ceea ce sunt…imi adulmec mirosul pielii, e semnatura mea printre atatia oameni, e lucrul distinct pe care il iau cu mine oriunde. Aprind o alta tigara, si companionul torcacios mustaceste deranjatla auzul brichetei. Trag o bluza pe mine si inchid ochii in timp ce trag un fum..simt linistea din mine, goiliciunea din interior si e atat de placut sa ascult pacea interioara. Mainile nu-mi mai tremura, am un zambet tamp pe fata si zbang scap scrumiera care se face tandari… saracii vecini cred ca m-ar decapita. Torcaciosul se uita urat ai rad de nazbatia mea… si il observ pe Mos Ene care sta alene pe un nor pufos auriu si ohh vad pulberea aia aurita, sclipicioasa…si parca simt miros de vata de zahar sau e placinta cu branza dulce?! Ohh nu ma pot decide.
Si totusi termin tigara si privesc pentru ultima data cerul fara stele. Oare unde e luna? Astazi nu mi s-a alaturat si totusi am reusit sa nu sparg globul de umanitate fara sa imi fie alaturi.
Ma fac ghem langa torcacios si zambesc. Stiu ca ma iubeste desi i-am gresit de atatea ori.. stiu ca ma iubeste neconditionat chiar daca se uita urat la mine.. si dintr-o data Mos Ene stranuta in pulberea aurita si zambesc… acum pot sa alerg neatingherita pe campul cu maci insorit…
Jurnalul de noapte 