Am strans atata ura si am transformat-o in praf si pulbere, am plans atat de mult si m-am inchis in mine ascunzand in interior durerea. M-am prins de toate clipele frumoase si le-am ascuns intr-o cutie ascunsa in sertar, am daramat balanta binelui si a raului urland de durere. Am incetat sa mai cred ca mai pot repara ceva si undeva in adancul sufletului, am inteles ca vina asta ce atarna greu pe umerii mei, nu e de fapt a mea. Inchid ochii, muzica pe fundal, intuneric total, gandurile au chef de vorba si totusi tac la un moment. E momentul acela cand realizezi ca timpul te vindeca si te intareste, momentul acela cand realizezi ca de maine inima ta va fi mai impacat cu tine insuti, ca vei zambi si ii vei multumi cerului pentru inca o zi fascinanta pe care o vei nota in cartea vietii, pentru dragostea celor apropiati si zambetul pe care il porti.
De maine voi zambi din nou, dar acum vreau doar sa mai admir o data cerul instelat in liniste. Maine va fi cu siguranta o zi mai buna!
Jurnalul de noapte 